De la locuința insalubră la gospodăria cu ”de toate”, o familie cu șase copii pășește spre un viitor mai luminos

Ne e drag să oferim speranță. Să vedem cum implicarea și dăruirea asistenților sociali ai Hope and Homes for Children îi ajută pe cei care au nevoie de noi. Un exemplu de reușită este cel al familiei Mercaș. O mamă care a adus pe lume șase copii și care a făcut mereu tot ce i-a stat în putință pentru a le fi bine. A trecut prin grele încercări din cauza neputinței de a face mai mult pentru copiii ei. Sprijinul a venit în cele din urmă, iar azi suntem fericiți să vedem că familia a trecut peste aceste încercări și merg înainte cu speranță și determinare. 

Somnul printre șobolani

Presa locală a relatat necazurile prin care trecea această mamă și copiii ei. Era căsătorită, dar nu mai locuia cu soțul ei, cu care se certa din cauza alcoolului. A încercat să intenteze divorț, însă a rămas nefinalizat. Marea greutate era faptul că locuiau într-o căsuță dărăpănată, la marginea orașului. Cele două cămăruțe erau mereu invadate de șobolani, iar umezeala și mirosul greu se simțeau peste tot. Mamei și copiilor le era teamă că noaptea, când vor adormi, vor fi mușcați de șobolani. Alocația copiilor nu era de ajuns pentru hrană și plata utilităților, astfel că familia Mercaș a adunat datorii mari la plata facturilor de energie electrică. Mama era necăjită că nu avea cum să se ocupe mai bine de cei mici. Din cauza dificultăților financiare, băiatul cel mare nu era școlarizat corespunzător vârstei. Mai mult, femeia se confrunta cu o miopie accentuată, fapt care o împiedica să-și găsească un loc de muncă. Timpul petrecut cu copiii și lipsa unui sprijin adecvat a oprit-o să meargă la doctor pentru a fi încadrată într-un grad de handicap. Îi era foarte greu cu toate, iar când unul dintre copii se îmbolnăvea nu avea liniște. Ne-a spus că i-a fost extrem de greu într-o perioadă în care băiatul mijlociu prezenta adesea stări de agitație și nu se odihnea nopțile. De multe ori nu avea cu ce să-și hrănească copiii și cu ce să-i îmbrace. Deznădăjduită și fără soluții, mama recunoaște că, de multe ori, a fost la un pas de a-și abandona copiii. Nu putea să-i vadă suferind. Erau la mila celor din jur și, deși își dorea să facă mai mult, nu știa cum. 

Plan de acţiune pentru îmbunătăţirea vieții lor

Menţinerea  copiilor în familie era prioritară, astfel că intervenția Hope and Homes for Children s-a concentrat pe măsuri care să ajute mama să treacă peste situația în care se aflau. Starea de anxietate a mamei era accentuată, astfel că a necesitat consiliere. A început să se simtă înțeleasă și mult mai sigură. Și-a recăpătat încet încrederea. A urmat apoi încadrarea ei într-un grad de handicap pe fondul miopiei, dar și alte investigații medicale complexe, inclusiv radiografii dentare.

În același timp, Hope and Homes for Children a ajutat familia cu alimente și articole vestimentare pentru toți, a făcut demersuri pentru obţinerea venitului minim garantat, a achitat restanţele la plata facturilor de energie electrică și a ajutat la finalizarea procedurii de divorţ. Copiii au fost şcolarizați potrivit vârstei, asigurându-le tot ce a fost necesar pentru școală. Nu în ultimul rând, au fost făcute demersuri pentru obţinerea unei locuinţe sociale. 

O vreme totul a fost bine. A urmat apoi o relație de concubinaj cu un alt bărbat, în urma căreia mama a mai dat naștere unui copil. Din păcate, problemele au revenit. Tatăl copilului a părăsit-o când a aflat că este însărcinată. Familia a acumulat din nou datorii la plata facturilor de energie electrică și a chiriei pentru locuința socială. Am reînceput consilierea mamei în ceea ce priveşte asumarea responsabilităților privind plata cheltuielilor de întreţinere şi de chirie. A reuşit cu greu o vreme să-şi achite singură o parte din datorii, restul fiind suportat de Hope and Homes for Children. Cu îndrumarea necesară, mama a obţinut și alocaţia de stat pentru cel mic. Tot cu ajutorul Fundaţie, cei trei copii şcolari au putut fi prezenţi cu tot ce era necesar în prima zi de şcoală.

Investiții cu folos

Problemele cu plata utilităților au revenit, astfel că Hope and Homes for Children a început din nou demersurile pentru a o sprijini. Familia unui preot din oraș s-a alăturat eforturilor de a menține copiii în familie și au achiziționat o casă într-o localitate din apropiere. O grădină mare, cu livadă și vie împrejmuiesc casa. Promisiunea că vor putea locui aici pe perioadă nedeterminată, fără să plătească cheltuieli de întreținere și chirie, era o adevărată mană cerească pentru ei. Mama și copiii ei au fost în culmea fericirii. Nici nu știau cum să reacționeze ori dacă este adevărat.

Copiii au început să frecventeze școala din localitate.  Hope and Homes for Chdilren a continuat să ofere alimente, investigații medicale și medicamente, ori de câte ori a fost nevoie atât pentru mamă, cât și pentru copii. 

Locuința a fost branșată la rețeaua de gaz și la cea de apă și canalizare. Pentru a se putea muta în noua casă au fost necesare reparații și renovări, acestea incluzând și amenajarea camerei de baie, precum și zugrăvirea încăperilor. Tot Hope and Homes Homes for Children a achiziționat aparatele electrocasnice: mașină de spălat rufe, aragaz, frigider, precum și mobilierul de bucătărie, paturi și alte obiecte de mobilier necesare. A fost igienizată fântâna din curte și a fost renovat grajdul pentru animale. Apoi, mama a primit pui de găină. A spus că vrea să se ocupe de gospodărie, să contribuie la hrana, întreținerea copiilor și a casei. Să răsplătească și să înmulțească tot ce a primit. 

Și așa s-a și întâmplat. Pentru a se putea ocupa de grădină au fost achiziționate toate ustensilele necesare, precum și răsadurile și semințele de care avea nevoie pentru straturile din grădină. Toată vara au avut legume proaspete: roșii, ceapă verde, morcovi, pătrunjel, salată verde, ridichi, porumb, cartofi și multe altele. Ne-am bucurat să vedem o mamă atât de hotărâtă. Împreună cu copiii ei și-a îmbogățit ograda, ocupându-se de toate. Cresc porci, găini, curci și o vacă cu vițeluș. Mai au și un câine de pază pe care îl iubesc. Acum, sunt fericiți și liniștiți cu toții în casa pe care și-au dorit-o mereu. Și cu dorințe multe de acum încolo. Dorințe care nu mai par a fi de neîmplinit. 

Text de Sorina Moldovan