Alexandra, un nume frumos precum chipul și sufletul ei. Are 16 ani și este elevă în clasa a X-a, la un liceu de prestigiu din Baia Mare. Tânără de ispravă, Alexandra este demnă de toată stima. A înțeles și acceptat cât de important este să fie mândră de ea însăși, indiferent dacă soarta a fost mai vitregă cu ea și cu frățiorul ei de 8 ani, atunci când au ajuns într-o instituție a statului. Își înfruntă cu mult curaj viața, deși nu le-a fost ușor în toți anii copilăriei. Au rămas cu tatăl după ce mama a ales să-i părăsească, iar de șase ani locuiește într-o casă de tip familial din Baia Mare.

Înconjurată de  6 ”mame” și 11 ”frați”

 Tot ce i s-a întâmplat și tot ce trăiește a reușit să înțeleagă și să accepte așa cum este. Vorbește și scrie foarte frumos despre tot ce a adunat în suflet, alegându-și cu grijă, blândețe și înțelepciune cuvintele, chiar și când vorbește despre ea, despre viața ei de până acum.

 ”Povestea mea de viață este simplă. Cu încercări care mi-au conturat personalitatea. M-am născut în luna septembrie, în zodia Fecioarei. Sunt o persoană calmă, prietenoasă, demnă, corectă, altruistă, glumeață. Am o familie minunată: un tată iubitor, un frate, 6 ”mame” și alți 11 ”frați”. Până la vârsta de 10 ani am stat la familia biologică, în județul Brașov, însă problemele au apărut când tatăl meu a divorțat de mama. De atunci, viața noastră s-a schimbat. Așa am ajuns cu tata în Maramureș. Din cauza serviciului, tata a fost nevoit să ne lase la o familie pe care o plătea să aibă grijă de mine și de fratele meu. Nu a durat mult timp și am ajuns la o altă familie. Nici aici nu am stat foarte mult și așa am ajuns la casa de tip familial în care suntem și azi. Pentru noi a fost greu să ne tot mutăm, să fim lipsiți de prezența părinților. Am fost speriată, nu înțelegeam nimic. Sau nu voiam să înțeleg... Timp de un an am fost pierdută și speram să plec cât mai repede. De mama nu mai știu nimic de mult. A plecat... Tot ce știu sunt câteva fragmente din ce mi s-a povestit, și anume că a fost o tânără foarte frumoasă când m-a adus pe lume la doar 18 ani. Am aflat de la un unchi că semăn leit cu ea. Într-o zi mi-a scris pe pagina de Facebook. Nu mi-a venit să cred. Am văzut câteva poze și așa este. Acum când mă privesc în oglindă parcă o văd pe mama. Deși ne-a abandonat, nu o judec. Indiferent de faptele părinților mei, dacă ei vor avea nevoie de ajutorul meu, cu dragă inimă voi face totul pentru ei”, povestește Alexandra.

Treptat, și-a dat seama că nu este chiar atât de greu în casa de tip familial. S-a acomodat încet, tata venind frecvent să-i viziteze. Colegii din casă au devenit prietenii ei, iar ”mamele”, cum le spune ea, i-au dat mereu povață pregătind-o pentru viață. Anii au trecut, Alexandra absolvind cu bine școala gimnazială. A avut parte și de ”prima iubire”, cum mi-a spus, ”dar a fost un eșec total”, mai adaugă (și zâmbește).

”Cred cu tărie că dacă ești un om vesel ești fericit și dacă ești fericit ajungi să fii un om bun”

Stând de vorbă cu Alexandra i-am adresat din când în când câte o întrebare, însă este o fire comunicativă și nu a fost nevoie de prea multe întrebări: și-a deschis inima și, cu lacrimi în ochi, și-a continuat povestea.

Când sunt tristă, mă rog la Dumnezeu sau caut pe cineva care să-mi ofere liniștea de care am nevoie. Viața, dragii mei, este o misiune în care noi suntem liderii. Scopul este de a ne forma pe noi  și să-i ajutăm pe apropiații noștri. În tot ceea ce fac caut plăcerea, iubirea și simplitatea. Cred cu tărie că dacă ești un om vesel ești fericit și dacă ești fericit ajungi să fii un om bun. Sunt doar un om de rând, cu multe vise pe care aș dori să mi le împlinesc cu orice preț. Și cu temeri diverse. Pornind de la cea mai banală, frica de întuneric, mergând spre frica de singurătate, teama de a-l pierde pe tata. În fiecare zi și seară de seară sunt cu gândul la el. Pentru mine el este omul care contează enorm. Chiar dacă nu e lângă noi din cauza serviciului, fiind șofer profesionist, vorbim des și știu că ne iubește. Este eroul meu. A fost singurul care nu a renunțat la mine, la noi. Stăm deseori la povești și mereu îmi amintește cât de mult m-a dorit, iar eu îi zâmbesc și mă scufund în brațele lui. Îl asigur că am grijă și de Victor în lipsa lui. Sunt 8 ani diferență între noi și sunt pentru el ca o mamă. Sunt atentă să nu observe, să nu simtă atât de mult lipsa părinților. Amândoi suferim, dar suferința mea se transformă în grija pentru el. Îl văd cum crește, cum face câte un pas, iar cu pași mici va realiza și el ceva în viață. Mă bucur de fiecare dată pentru bucuria lui, așa cum mă întristează orice suferință.”

Dornică de progres, vrea să devină un bun educator

Alexandra este inteligentă și foarte sârguincioasă. Îi place să învețe atât la școală, cât și de la oameni. Dornică de progres, a ales și un liceu care să o ajute în pregătirea ei ca om, pentru că visul ei este să devină un bun educator. Participă activ la o serie de activități, tabere, întâlniri, cursuri și tot ce înseamnă dezvoltare personală. Este o fire sociabilă, caldă și prietenoasă, fiind mereu preocupată de felul în care se prezintă, cum este percepută de lumea din jur, de evoluția ei.

De când Alexandra și fratele său locuiesc într-una din casele Fundației, Hope and Homes for Children a susținut-o de fiecare dată când a avut nevoie: i-a facilitat participarea la diverse cursuri de dezvoltare personală, a ajutat-o să meargă în tabere, în excursii, a contribuit financiar la cumpărarea de cărți și, în general, i-a oferit sprijin pentru a continua școala.

 ”Sunt sigură că fiecare om are gânduri, curiozități, însă nu de fiecare dată găsim răspunsuri. Am mereu în minte o serie de întrebări: Am făcut ceva bine azi? Am luat decizia bună?  Oare am jignit pe cineva din neatenție?  Mă voi descurca pe viitor? Ce părere au alții despre mine? Și așa mai departe. Mă uit în jurul meu și văd o mie de persoane, toate cu personalități diferite. Nu e ușor, dar învăț să accept, să mă protejez cât pot de tot ce m-ar putea afecta. Am stat de vorbă recent cu o doamnă care mi-a spus un lucru deosebit: <<Noi nu putem schimba oamenii, însă ne putem schimba pe noi, să învățăm să ne protejăm de ceea ce ne-ar putea afecta>>. Mi-a plăcut mult, e foarte realist ce mi-a spus. Am înțeles că lucrurile simple te pot face fericit. Fiecare dimineață în care ne trezim spre noi încercări, spre noi bucurii, spre noi realizări sunt motive de bucurie. Viața e cu urcușuri și coborâșuri, dar noi suntem cei care alegem cum trăim. Iar eu aleg să fiu un om cât mai bun, ca să pot atrage în jurul meu oameni buni. Și știu că orice lucru nou în viața mea este o provocare. Dar voi reuși, pentru că sunt o luptătoare”, spune Alexandra.

 

 Text de Sorina Moldovan

 

 

Comment