De când se știe, Mirela a locuit ”pe Pirită”.

Pirită este un mic cartier improvizat la marginea orașului Baia Mare, în apropierea stației de epurare. Cocioabele au fost ridicate pe locul fostului șantier de prelucrare a depozitelor de steril și aici locuiesc, în condiții insalubre, fără electricitate și apă curentă, peste 50 de familii, cu aproximativ 100 de copii. 

Mirela este mamă singură pentru doi copii, o fetiță de 10 ani și un băiețel de 3 ani, cel mic având un grad de handicap pentru care are nevoie de sprijinul constant al mamei. Din dorința de a le oferi copiilor condiții mai bune și sigure, mai ales micuțului bolnav, și-a lăsat coliba învelită cu folii de ambalaj și cartoane, fără surse de electricitate și apă, acceptând propunerea Hope and Homes for Children de a se muta într-o casă adevărată în centrul orașului.

Nu i-a fost simplu Mirelei să se despartă de Pirită. Și-a adunat puținele lucrurile și hăinuțele copiilor în câteva sacoșe și cu sufletul greu – dar știind că este decizia corectă pentru copii -  s-a urcat în căruța unui vecin care a condus-o către ieșirea din Pirită. Acolo s-a întâlnit cu ”doamna Carmen”, asistent social în cadrul Hope and Homes for Children, care a condus-o către noua casă. Drumul a fost parcurs în tăcere iar Mirela era evident emoționată și pe punctul de a izbucni în plâns.

”Mi-e foarte greu să plec de aici, dar mă gândesc la copii, mai ales la cel mic care este bolnav. E foarte frig în colibă, oricât foc aș face. Pe jos e doar pământ și e umezeală multă. Intră apă cum se topește zăpada și până la primăvară nu se usucă. Pentru copii va fi mult mai bine și de aceea am acceptat să ne mutăm”, a spus Mirela atunci când a plecat către noua casă.  

 

Emoțiile au devenit copleșitoare atunci când au ajuns în dreptul noii locuințe. Încă nu-i venea să creadă că va sta într-o casă ”adevărată”. Că va avea căldură, apă caldă, mobilier...

Aurelia, fetița ei, a avut o explozie de fericire la vederea noului cămin și, cu multă bucurie, nu se putea opri din enumerat ceea ce observa: ”Ăsta cred că e patul meu pentru că este acoperit cu un cearșaf cu prințese, iar celălalt pat, mai mare, e pentru mama și fratele meu. Avem televizor, și frigider, și jucării, și cărți. Îmi place mult aici. Am și masă unde să îmi fac temele”, a exclamat fetița.

Povestea de viață a Mirelei este presărată cu multe greutăți. N-a fost nicio zi la școală și nici n-a învățat să scrie sau să citească. Rămasă fără tată din copilărie, a trăit din cerșit și alte mijloace de supraviețuire, împreună cu mama, doi frați și trei surori.

Este în atenția Hope and Homes for Children de mai multă vreme, mama solicitând deseori sprijin după nașterea copilului cu dizabilități. A fost ajutată și îndrumată să devină asistent personal al copilului și de-a lungul timpului, a primit bonuri de masă, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru cei mici.

Fetița este în clasa a IV-a, iar Hope and Homes for Children a făcut demersuri să fie transferată la o școală din apropierea casei unde s-au mutat. Mirela este foarte mândră că fetiței îi place la școală și are rezultate destul de bune. Se sprijină reciproc, se iubesc și învață una de la alta câte ceva în fiecare zi. Mirela știe că trebuie să le ofere copiilor mai mult pentru a-i ajuta să aibă o viață mai bună decât a avut ea.

”Aurelia m-a învățat să fiu mamă. Datorită ei sunt o mama mai bună în fiecare zi”, a spus Mirela, mândră de fetița ei.

Hope and Homes for Children face demersuri pentru ca Mirela să urmeze cursurile programului  ”A doua șansă”, în cadrul cărora să învețe să scrie și să citească. Mirela este o mamă demnă, foarte responsabilă și nu lipsește niciodată de la programele de terapie pe care trebuie să le facă băiețelul bolnav. Se îngrijeşte de copii, îi place curățenia și se preocupă să le asigure micuților condiții cât mai bune.

Mirela este recunoscătoare pentru tot ceea ce i s-a întâmplat bun în ultima perioadă, pentru casa pe care Hope and Homes for Children i-a oferit-o ei și copiilor ei.

Iar curajul și puterea de a începe o altfel de viață de dragul copiilor, este un exemplu demn de urmat.

 

Text și foto:

Sorina Moldovan

 

 

 

 

 

 

 

           

 

 

 

Comment