Majoratul reprezintă un moment important din viața un tânăr. Devii independent, urmează să lucrezi într-un domeniu pe care ți l-ai ales, vei fi plătit și vei avea banii tăi și, după un timp, te vei putea muta în casa ta. Cam așa gândește fiecare tânăr odată ajuns la vârsta de 18 ani. Pentru unii, însă, orizontul nu este atât de larg, iar societatea nu îi primește cu brațele deschise.

Emil este unul dintre tinerii din ultima categorie. În octombrie 2018 a împlinit 18 ani. A așteptat cu nerăbdare să împlinească această vârstă. Dar nu pentru a se bucura împreună cu prietenii și familia că a ajuns la acest prag al maturității, ci pentru că gândul că urma să părăsească sistemul de protecție îi dădea speranța că va putea face ceva mai bun pentru viața lui de acum înainte.

Anii copilăriei i-a petrecut în mai multe centre de plasament din Botoșani, după ce a fost abandonat, împreună cu cei 5 frați, mai întâi de părinți, iar apoi de bunicii paterni. Mama l-a mai vizitat din când în când și mai păstrează legătura cu ea, telefonic, dar tot abandonat se simte. A reușit să finalizeze 10 clase la o școală profesională din Dorohoi și se bazează pe faptul că va reuși să supraviețuiască cu meseria învățată acolo. Și-a strâns puținele lucruri pe care le avea și a ieșit pe poarta instituției cu speranță, dar nu fără îngrijorare.

Hope and Homes for Children i-a sărit în ajutor lui Emil să facă primii pași pe cont propriu în viață. Și-a găsit o locuință pe termen lung, pentru care Hope and Homes for Children, datorită sprijinului financiar oferit de Kaufland România, plătește lunar contravaloarea chiriei și plata utilităților. Deoarece în locuința închiriată nu existau mașină de spălat și frigider, au fost achiziționate și donate aceste aparate electrocasnice.

Tânărul nu are suficiente resurse financiare pentru a-și achiziționa alimentele și produsele de igienă necesare, iar pentru satisfacerea nevoilor de bază primește tichete în valoare de 200 de lei lunar. În plus, este consiliat în ceea ce privește abordarea și menținerea unui stil de viață sănătos, din toate punctele de vedere: igienă, alimentație, mediu fizic, emoțional și medicație.

Deoarece Emil este, deocamdată, fără ocupație și ținându-se cont că este încadrat și în grad de handicap mediu, se fac eforturi pentru identificarea unui loc de muncă stabil și pentru reînnoirea certificatului de handicap și încadrarea în muncă. Totodată, este consiliat în privința importanței continuării studiilor prin înscrierea la cursuri de formare profesională, dar și a menținerii locului de muncă după găsirea acestuia.

Datorită sprijinului oferit de Hope and Homes for Children și Kaufland România, partener strategic al Fundației, Emil a făcut cu succes primii pași în viața pe cont propriu. Drumul nu este ușor, însă cu puțin ajutor, suntem siguri că va reuși să aibă viața la care visează.

Prin parteneriatul strategic dintre Kaufland România și Hope and Homes for Children, în 2017 și 2018, 76 de tineri care au părăsit sistemul de protecție a copilului au fost sprijiniti pentru un trai independent.

 Text de Sorina Moldovan

 

 

Comment