Comment

Cu sprijinul City Insurance, Mihai face primii pași în viață pe cont propriu

Mihai este un tânăr din Botoșani care a crescut împreună cu frații lui în sistemul de protecție după ce a fost nevoit să se despartă de familie la o vârstă fragedă. Anul acesta, la 21 de ani, după ce a absolvit liceul, a trebuit să părăsească sistemul de protecție și să înceapă viața pe cont propriu.

Dar nu îi este ușor. La fel ca majoritatea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, lipsit de sprijinul emoțional atât de important pentru dobândirea deprinderilor de viaţă independentă, Mihai se confruntă cu probleme importante.

Comment

Cu sprijinul City Insurance, bunicii au luat locul părinților pentru cei trei nepoți

Comment

Cu sprijinul City Insurance, bunicii au luat locul părinților pentru cei trei nepoți

Cornelia și Gavril și-au întemeiat o familie frumoasă acum 20 de ani și au împreună două fiice. Din nefericire, fiica cea mare le-a provocat multă suferință de-a lungul timpului. Mamă a trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani, aceasta nu a fost niciodată preocupată de soarta celor mici. A plecat la muncă în străinătate fără să anunțe familia, iar copiii au fost abandonați în spital. Astfel a ajuns în situația de a fi decăzută din drepturi, iar copiii riscau să ajungă în grija statului.

Comment

A doua șansă pentru Miruna

Comment

A doua șansă pentru Miruna

De multe ori, poveștile tinerilor care ajung în programele Hope and Homes for Children își pun adânc amprenta pe inimile celor care le vin în ajutor. Este și cazul Mirunei Faur, tânăra care a fost inclusă în programul de integrare socio-profesională desfășurat de Hope and Homes for Children. La doar 20 de ani, Miruna pare să fi trăit deja mai multe vieți.

Comment

O familie reunită cu sprijinul Farmexpert

Comment

O familie reunită cu sprijinul Farmexpert

Hope and Homes for Children a demarat programul de prevenire a separării copilului de familie în anul 2001 pentru a oferi sprijin familiilor care riscă să își abandoneze copiii în orfelinate. Anual, prin acest program, susținut și de Farmexpert și Farmaciile Alphega, peste 2.000 de copii sunt ajutați să rămână alături de familiile lor. 

Comment

”Când mă privesc în oglindă parcă o văd pe mama”

Comment

”Când mă privesc în oglindă parcă o văd pe mama”

Alexandra, un nume frumos precum chipul și sufletul ei. Are 16 ani și este elevă în clasa a X-a, la un liceu de prestigiu din Baia Mare. Tânără de ispravă, Alexandra este demnă de toată stima. A înțeles și acceptat cât de important este să fie mândră de ea însăși, indiferent dacă soarta a fost mai vitregă cu ea și cu frățiorul ei de 8 ani, atunci când au ajuns într-o instituție a statului.

Comment

Marius se pregătește pentru o viață nouă în casa de tip familial „Cavalerii”

Comment

Marius se pregătește pentru o viață nouă în casa de tip familial „Cavalerii”

Marius are 16 ani și se află în Centrul de Plasament „Robin Hood” din mai 2016. Însă povestea lui în sistemul de protecție este mult mai lungă.

Marius va fi mutat, împreună cu alți copii din Centrul de Plasament „Robin Hood”, în casa de tip familial „Cavalerii”, la care Hope and Homes for Children, în parteneriat cu Holcim România și DGASPC Sector 4, a început lucrările de construcție în 12 iulie.

Comment

Tinerii instituționalizați, ambasadori ai României în taberele internaționale

Comment

Tinerii instituționalizați, ambasadori ai României în taberele internaționale

Tinerii care părăsesc sistemul de protecție sunt susținuți de Hope and Homes for Children România prin diverse forme, includerea în programele de inserție socio-profesională fiind unul dintre proiectele adresate lor. În acest sens, susținem pregătirea și dezvoltarea lor continuă, inclusiv facilitarea participării la diverse tabere internaționale.   

În ultimii 4 ani, cu sprijinul Hope and Homes for Children, zeci de tineri cu vârste între 16 și 26 de ani, din Maramureș, Botoșani, Oradea și Iași, au mers în tabere internaționale transfrontaliere în Ungaria și Serbia. Acestea sunt organizate în cadrul proiectelor VÁGOE - Volt Állami Gondoltak Országos Egyesülete - Asociația Națională a Copiilor care au Crescut în Instituții. Printre țările participante până acum se numără Turcia, Ucraina, Slovenia, Slovacia, Croația și Bulgaria.

Comment

Căminul mult visat cu sprijinul Genpact România

Comment

Căminul mult visat cu sprijinul Genpact România

Familia Boian este compusă din cei doi părinți, Alexandra și Laurențiu, și patru copii, dintre care doi cu nevoi speciale aflați în plasament la Centrul de Plasament pentru Copii cu Dizabilități din Bistrița. Situația acestei familii este una precară, cu atât mai mult cu cât mama este însărcinată, iar condițiile în care trăiesc sunt nepotrivite pentru familie. Cu ocazia Semimaratonului București 2018, Genpact România a ales să susțină familia Boian și să îi ajute să își împlinească visul de a avea casa lor.

Comment

Schimb de experiență între asistenții sociali din Botoșani și specialiștii Hope and Homes for Children

Comment

Schimb de experiență între asistenții sociali din Botoșani și specialiștii Hope and Homes for Children

În perioada 7–9 mai, un grup de asistenți sociali și referenți din județul Botoșani a participat la un schimb de experiență în județul Maramureș, majoritatea aflându-se pentru prima dată pe plaiuri maramureșene. Este vorba de partenerii Fundației Hope and Homes for Children din cadrul primăriilor Vorona, Tudora, Călărași, Drăgușeni, Cristinești, Suharău, Trușești, Gorbănești, Vârful Câmpului, Dobârceni și Unțeni, însoțiți de Lăcrămioara Radu, Șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. 

Comment

Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea a destinului

Comment

Când socoteala de acasă nu se potrivește cu cea a destinului

Soții Ioana și Claudiu Căplean locuiesc în județul Iași. În 2017, femeia în vârstă de 30 de ani a rămas însărcinată și se pregătea să aducă pe lume al cincilea copil. Pe timpul sarcinii s-a simțit bine, așa că nu a considerat  necesar să meargă foarte des la controale medicale, mai ales că cei patru copii îi ocupau tot timpul. Nici ea, nici soțul ei nu erau preocupați de sexul copilului ce urma să se nască, așteptând doar să vină sorocul.

Comment

Ajutor oferit la timp unei mame singure cu trei copii

Comment

Ajutor oferit la timp unei mame singure cu trei copii

La începutul anului 2018, în programul de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Hope and Homes for Children au intrat o mamă și cei trei băieți, Alin, Aurel și Anton. Alin are 16 ani și este elev în clasa a IX-a la un liceu teoretic. Aurel are 10 ani și este elev în clasa a III-a, iar Anton are 4 ani și e înscris la grădiniță. Copiii locuiesc împreună cu mama lor într-o casă moştenită de la bunici, o construcţie din cărămidă, formată dintr-o cameră şi bucătărie. În ciuda condiţiilor modeste, copiii sunt îngrijiţi şi frecventează şcoala. Dar fără ajutorul acordat de Hope and Homes for Children și Farmexpert și Farmaciile Alphega, mama risca să își abandoneze copiii în grija sistemului.

Comment

O casă mai sigură pentru Mirela și cei opt copii pe care îi crește singură

Comment

O casă mai sigură pentru Mirela și cei opt copii pe care îi crește singură

Se spune că un necaz nu vine niciodată singur. Mirela a simțit pe pielea ei însemnătatea acestor cuvinte. Să fii mamă a șapte copii, dintre care doi cu diferite grade de dizabilități și majoritatea cu probleme oftalmologice grave, nu e deloc ușor. Cei șapte copii au vârste cuprinse între 10 și 21 de ani. Tatăl îi vizitează sporadic, fără a contribui financiar la creşterea lor. Să fii nevoită să-i crești singură și să faci față tuturor dificultăților este extrem de greu. Mirela e un exemplu de voință și forță, optimism și curaj.

Comment

Sonia și Paula, în căutarea liniștii într-un loc al lor

Comment

Sonia și Paula, în căutarea liniștii într-un loc al lor

Sonia își dorește mai mult decât orice să îi ofere o viață mai bună fiicei ei Paula (12 ani). Cea mai gravă problemă a Soniei și Paulei este lipsa unei locuințe, familia nedeținând nicio proprietate, drept pentru care cele două sunt nevoite să își caute în permanență spații de locuit ieftine și să se mute periodic.    

Comment

O casă nouă pentru Raluca și mama ei

Comment

O casă nouă pentru Raluca și mama ei

Marcată de abandonul pe care l-a trăit după ce mama sa a părăsit-o pe când ea avea doar șase luni, lăsând-o în grija soțului ei, Alina a decis că nu va renunța la fiica ei. Că nu va fi una dintre mamele care își abandonează propriii copii.

Comment

De la garsoniera mică și insalubră la propria gospodărie: povestea unei familii care și-a regăsit calea

Comment

De la garsoniera mică și insalubră la propria gospodărie: povestea unei familii care și-a regăsit calea

Situațiile disperate se pot transforma uneori în oportunități și șanse la o viață mai bună, iar o mână de ajutor din partea comunității poate însemna enorm pentru o familie aflată în dificultate. Cu ajutorul Fundației Hope and Homes for Children, a Direcției Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași și a UniCredit Bank, o familie cu cinci copii și-a schimbat dramatic condițiile de locuire și a reușit să rămână unită în ciuda amenințărilor cu evacuarea. 

Comment

Ilie, frizerul care îi ajută pe tinerii care părăsesc orfelinatele

Comment

Ilie, frizerul care îi ajută pe tinerii care părăsesc orfelinatele

Pentru a depăși toate sechelele unei vieți petrecute în orfelinat trebuie să muncești foarte mult, și, cu toate eforturile depuse, nu toți au norocul să reușească. Povestea lui Ilie Mureșan este despre un vis pentru care a muncit neîncetat. Ajuns într-un orfelinat pe când avea doar 3 luni și crescut de personalul din diferite centre de plasament, Ilie a trecut prin toate suferințele cauzate de lipsa unei familii în care să fie iubit, protejat și ajutat. 

Comment