400 de alergători au susținut cauza Hope and Homes for Children la Semimaratonul București

Duminică, 15 mai, în cadrul OMV Petrom Semimaraton București, stilistul Adina Buzatu, Chef Adrian Hădean, Dragoș Bucurenci, Claudiu Vrînceanu, journalist și secretar de stat în Ministerul Economiei și atletul Cristian Vorovenci au alergat pentru cauza copiilor vulnerabili din România, sprijiniți de Fundația Hope and Homes for Children. Lor li s-au alăturat alți aproape 400 de alergători care au ales să susțină această cauză, fie adunând fonduri, fie direcționând o parte din taxa de înscriere în competiție către organizație.

După ce sâmbătă, peste 20 de copii au alergat la Cursa Copiilor în beneficiul Hope and Homes for Children, duminică a venit rândul vedetelor și a alergătorilor obișnuiți să îmbrace tricoul albastru al Team Hope, echipa de alergători a Hope and Homes for Children. Aceștia au participat în probele de semimaraton (21 km), 10 km, ștafeta de 21 km sau cursa populară pentru a asigura un viitor mai bun celor aproximativ 8.000 de copii care se mai află încă în instituțiile statului. Alergătorii au fost susținuți de peste 20 de voluntari Hope and Homes for Children care le-au oferit apă pe parcursul traseului, mâncare și băuturi la finalul cursei, precum și de percuționiștii de la Bălașa Percussion care au asigurat un fundal sonor plin de energie la kilometrul 14,5 al probei de semimaraton.  

Pentru Chef Adrian Hădean aceasta este a cincea competiție în care aleargă și susține Hope and Homes for Children. El a participat în proba de semimaraton și și-a propus să adune 4.200 de lei, câte 200 de lei pentru fiecare kilometru alergat. Stilistul Adina Buzatu a alergat în proba de ștafetă alături de Otto Sestak, directorul național Hope and Homes for Children și Robert Ion, director de fundraising în cadrul aceleiași organizații. Aceasta a fost prima participare a Adinei la o competiție sportivă, ea adunând 2.000 lei. Cauza Hope and Homes for Children l-a inspirat și pe atletul Cristian Vorovenci, campion național la atletism, care a câștigat locul doi în cadrul probei de ștafetă alături de Andrei Ștefana și Ionuț Drăgușin, el dedicând premiul echipei Team Hope și cauzei Hope and Homes for Children. 

Dragoș Bucurenci, activist civic și purtător de cuvânt al organizației, a alergat 10 km și împreună cu antreprenorul Emi Gal a adunat 2.350 lei. “Le mulțumesc prietenilor de la Hope and Homes for Children pentru că mi-au oferit motivația care m-a convins să alerg la maraton, prima dată la ștafetă, toamna trecută, și acum la cursa de 10 km. În toamnă sunt hotărât să încerc un semi-maraton, tot de dragul lor”, a declarat Dragoș Bucurenci.

Este pentru a patra oară când Hope and Homes for Children România participă la un eveniment sportiv de amploare. Este o mare mulțumire șI, totodată, o mare emoție să reușim să adunăm de fiecare dată atât de mulți oameni care ne sprijină și să ajutăm copiii care au nevoie să crească într-un mediu familial. Le mulțumim celor 400 de alergători și 20 de voluntari pentru efortul și generozitatea lor”, a spus Otto Sestak, directorul național al Hope and Homes for Children România, care a alergat și el în cadrul probei de ștafetă 21 km. 

Competiția este organizată de Asociația Bucharest Running Club și are drept misiune facilitarea accesului indivizilor, comunităților și companiilor în realizarea obiectivelor personale printr-un stil de viață activ și sănătos, oferind acestora posibilitatea de a avea un impact pozitiv în societate. În prezent, sunt peste 20 de cauze partenere ale OMV Petrom Semimaraton București și Raiffeisen Bank Maratonul București care adună fonduri de 50.000-100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate. Anul acesta, la OMV Petrom Semimaratonul București, au participat peste 14.000 de alergători din peste 60 țări. Aceasta este cea de-a patra participare a Team Hope la o competiție de alergare, iar următorul eveniment sportiv la care vor lua startul alergătorii fundraiseri ai organizației este Raiffeisen Bank Maratonul București din luna octombrie.

Mulțumim partenerilor Tent EventWorld ClassRadisson BluAqua QueenOracleMedical GymBălașa Percussion pentru sprijinul acordat!. Divertismentul copiilor participanți la Cursa Copiilor a fost asigurat de Magicianul Verdini, iar popcornul de Trupa lui Biluță.